Cristian Tudor Popescu, reacţie dură la adresa celor care nu cred în coronavirus: „Îți vine să-i dai dracului!”

de: Elena
20 07. 2020, 10:21

Cristian Tudor Popescu a avut o reacţie dură la adresa românilor care nu cred în coronavirus şi a celor care, bolnavi fiind de COVID-19, cer să fie externaţi şi să plece acasă.

„Îţi vine să-i dai dracului pe ăştia care cer externarea din spital. Păi, n-ai vrut tu să pleci, că te torturăm aici? Te scapă Avocata poporului… La un moment dat îţi vine să-i dai dracului, să-ţi iei câmpii.  Medicii nu au voie să facă asta, trebuie să strângă din dinţi, să-i trateze chiar şi pe indivizii care îi jignesc, care chiar îşi bat joc, cărora nu le pasă nici de ei, nici de alţii„, a declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu, în contextul discuţiei despre pacienţii COVID-19 care nu cred că virusul este real şi cer să fie externaţi, potrivit adevarul.ro.

767 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în ultimele 24 de ore

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, au anunţat duminică autoritățile. În plus, 2.026 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Până în prezent, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. La ATI, în acest moment, sunt internați 286 de pacienți.

La 14 septembrie am putea avea peste 1.800 de cazuri noi de coronavirus pe zi!

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat la Digi24 că dacă rata de reproducere a infecțiilor se va menține la nivelul de 1,1 atunci la 14 septembrie vom avea 1.880 de noi cazuri pe zi, iar la terapie intensivă ar putea exista 1.149 de persoane, față de 248 câte sunt în prezent.

„În niciun caz nu ar trebui să ne relaxăm, pentru că mergem către o țintă care a fost proiectată de biostatisticianul Valentin Pârvu încă de acum vreo două luni, când, a precizat acesta, la un număr bazal de reproducere de 1,1 în data de 14 august este posibil să ne confruntăm cu aproximativ 800 de infecții noi pe zi. Iată că treptat-treptat, în ultima perioadă ne-am apropiat de această predicție. Vorbim de biostatistică. Are o valoare de predictibilitate indiscutabilă. Este foarte probabil ca proiecțiile să fie atinse”, a explicat dr. Emilian Popovici.

Același biostatistician a făcut acum o nouă proiecție pentru data de 14 septembrie, care ne arată că dacă ne vom meține pe trendul de 1,1 pentru numărul bazal de reproducere, este probabil ca la acea dată să ne confruntăm chiar cu 1.880 de cazuri noi pe zi și cu o cifră „zdrobitoare” și la terapie intensivă – în jur de 1.149 de pacienți, a explicat Emilian Popovici.